Gândit să îndeplinească o triplă funcție, aceea de reprezentare, de loc, de decizie politică și de lăcaș de cultură, Castelul Peleș, resedința regală de vară, rămâne unul dintre cele mai importante muzee din Romania datorită varietății si valorii deosebite a colecțiilor care îl alcătuiesc. Alături de celebra colecție de pictură ce cuprindea peste 200 de tablouri, Regele Carol I a pus bazele unei remarcabile colecții de artă decorativă, constituită treptat de-a lungul unei jumătați de veac de domnie, prin achiziții importante de mobilier, arme, tapiserii și covoare, piese de metal prețios, sticlărie şi ceramică, creații ale celor mai faimoase ateliere şi manufacturi ale epocii.
În cadrul acestui vast proiect artistic, colecția de ceramică (gresie, faianță, porțelan) a Castelului Peleș ocupă un loc bine determinat, atât ca număr (colecția se compune din peste 5000 de piese), cât si ca valoare (piesele ceramice onorează autorii și centrele ceramice europene şi orientale la modă în secolul al XIX – lea și la începutul secolului al XIX – lea, ca și ateliere mai vechi).
Pasionată de frumos, din care și-a făcut un adevărat crez, Regina Maria (1914–1927) continuă tradiția de colecționar inaugurată de Regele Carol I și achiziționează piese de ceramică Art Nouveau, pe care le distribuie cu deosebit simț estetic în decorul insolit al Castelului Pelișor, reședinta sa particulară.
In anii ’70, în plin regim comunist, Muzeul Peleș inițiază un adevărat program de achiziție de piese de artă de la persoane particulare sau din anticariate, adăugând colecției deja închegate un plus valoric semnificativ.
Urmărit de ideea necesității compunerii unui spațiu demn de reprezentare a tinerei Monarhii, Regele Carol I a reușit să creeze la Sinaia, ca și în capitală, una dintre cele mai închegate colecții de artă decorativă, fără precedent în istoria noastră culturală. Cumpărate fie din străinătate, direct de la ateliere sau cu ocazia vizitelor ocazionate de Expozițiile Universale de la Paris, Londra sau Viena, fie din colecții particulare aparținând aristocrației locale și străine sau de la firme specializate de distribuție, piesele de ceramică din colecția Castelului Peleș celebrează bunul-gust, varietatea si măiestria artiștilor de altădată.
Deși Carol I a preferat pentru resedința sa de vară faianța europeană de imitație, ceramica orientală reprezintă un segment valoros al colecției. Achiziționate treptat, încă din primii ani după venirea sa in Romania, piesele orientale completează fericit atmosfera eclectica a Castelului. Alături de vasele chinezești din secolele XVIII – XIX, din ,,familia verde”, ,,alb-albastru” și ,,brune de Chine”, măiestrit decorate cu scene narative de mare intensitate, se regăsesc câteva rafinate vase Celadon din secolul al XVIII – lea. Ceramica japoneză provenită din celebrele ateliere Imari-Arita și Satzuma se distinge prin bogația decorativă și cromatică, ca și prin varietatea formelor: platouri și vase decorative. In general, piesele ceramice extrem-orientale au fost achiziționate de pe piața constantinopolitană prin intermediul pictorului documentarist maltez, Amedeo Preziosi (1816 – 1882).
Ceramica persană este ilustrată de câteva vase pentru grăsime din secolele al XVII-lea și al XVIII – lea, reprezentative pentru ceramica din epoca Safavizilor (1502 – 1736). Piesele se caracterizează prin finețea glazurii turcoaz strălucitoare și semitransparentă ca și prin precizia desenului stilizat. Sumarul periplu prin atelierele ceramice orientale se încheiei cu ceramica de serie turcească de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, fabricată de faimosul atelier Iznik, remarcabilă prin frumusețea și simetria decorului floral și geometric, ca și prin cromatica vie si variată.
Ceramica europeană constituie nucleul colecției și se definește printr-o mare diversitate stilistică. In cadrul segmentului european, faianța de secol XIX ocupă un loc central deoarece era purtătoarea valorilor istorice și ideologice ale epocii Renașterii. Ceramica spaniolă este ilustrată de piese variate, decorate cu motive heraldice în tonuri închise de albastru-cobalt sau ocru, create de atelierele Toledo si Talavera.
Moda ceramicii à l’ancienne, cu rădăcini adânci în Renaștere, promovată de maeștrii ceramicii italiene, se impune cu succes și la curtea Regelui Carol I. Alegerile suveranului sunt influențate în mare masură de educația artistică primită în sânul familiei sale de la Sigmaringen. Ceramica copiază sau se inspira din formele spectaculoase ale secolelor XV – XVI, piesele lui Luca della Robbia, amforele cu anse-șerpi, vasele de farmacie, cupele trilobate, plăcile decorative și adaptează decorurile a raffaelesche, a grotesche, a istoriato, coppa d’amore, bella donna etc, noilor cuceriri tehnice înregistrate până în secolul istorist.
Colecția de faianță italiană a Castelului Peleș cuprinde piese semnificative din toate atelierele consacrate în epocă: Ginori, Caffaggiolo, Torelli, Cantagalli, Faenza, Deruta, Savona, Gubbio, Orvietto, Nove, Capodimonte și Urbino. Motivele decorative tipice atelierelor Urbino si Faenza, cristalizate încă din secolul al XVI – lea, sunt integrate în repertoriul decorativ al pieselor Faenza sau Ginori. Cei mai importanți furnizori ai Casei regale romane sunt Alberto Issel din Genova, la 1884, 1885, Moise della Torre&Co. din Florența, la 1911 și Manifattura di Signa, Terrecotte artistiche din Florenta la 1912 etc. Alături de piesele istoriste, colecția regală cuprinde câteva piese originale, de mare rafinament, care datează din secolele XVI – XVII.
Porțelanul german din colecția regală se caracterizează prin varietate tipologică și prin calitate artistică. Alături de figurinele inspirate ale atelierului Meissen – unele dintre ele, copii după marii artiști ai secolului al XVIII-lea, precum Johann Joachim Kändler, celebrul sculptor german și cel mai important modelator de porțelan din atelierul lui Böttger, stau piesele Ilmenau, Rosenthal și Nymphenburg: servicii de ceai, garnituri de masă, vase brûlle-parfume, platouri decorative etc. Printre exportatorii germani s-au numărat Kunstgewerbe, Werkstatt des Architecten R. Bichweiler din Hamburg, Königliche Hof–Kunst–Anstalt von C. W. Fleischmann din Nürnberg, E. Crauer din Creuznach, la 1881, J. von Schwartz, Artistische – Fajance und Terracotta – Fabrik din Leipzig, la 1884, Julius Lange, Glass, Porzellan und Majolica – Waaren – Lager din Berlin, la 1885 și Bayerische Kunstgewerbe – Verein din München, la 1896.
Ceramicii germane din colecția regală i se adaugă celebrele vase olandeze de Delft, din secolele al XVIII – lea și al XIX -lea, lucrate în camaïeu, inspirate din motivele decorative extrem – orientale, ca şi porţelanurile fine fabricate în Austria, la Viena sau în centrele din Boemia, precum Pirkenhammer, fabrica de porțelan care funcționează și astăzi. Unul dintre cei mai prolifici furnizori de ceramică austriacă ai Casei regale române a fost firma Carlo Vanni, la 1869 și 1872, Fabrik von Rococo – Schmuck und Kunst – Gegenständen, la 1872, Münzen Antiquitäten, la 1872 și J. Weidman la 1900, toate firme din Viena.
Ceramica engleză din colecția regală provine din atelierele Wedgwood, Tunstall, Minton, Johnson Bros, Copeland şi Doulton-Lambeth, din Londra. Imitație a ceramicii germane, în special al gresiei, a porțelanului chinezesc și a tipologiei pieselor din argint, ceramica englezească capătă treptat originalitate și valoare, devenind o artă de sine stătătoare. La începutul secolului al XIX-lea, Josiah Spode II, meșter ceramist din secolul al XVIII – lea la Stoke – upon -Trent, combină argila chinezească, gresia și glazura și obține bone china, care imită porțelanul, dar e mai ieftin. Regele Carol I achiziționează cea mai mare parte a pieselor englezești prin intermediul lui Theodor Held din Londra. Firma W. P. L. G. Philips, China and Glass Manufactures din capitala Regatului Unit livrează de asemenea, suveranului român faianța Minton.
Vasele şi figurinele animaliere de Copenhaga, piesele ungurești Artă 1900, serviciile de lavoar de serie create de manufacturile Szolnay-Pecs si Fischer, vasele rusești de mari dimensiuni, fabricate la Moscova și Sankt-Petersburg, deși reduse numeric, conferă colecției o mare diversitate. In colecția regală figurează câteva piese de uz curent alături de replici după vechea gresie germană, fabricate în ateliere bucureștene sau transilvănene.
Menită să confere culoare interioarelor regale, ceramica din castelele Peleș și Pelișor se înscrie în patrimoniul național ca una dintre cele mai importante și mai coerente colecții de artă decorativă din România.